Milanezii au trecut peste șocul eliminării din Liga Campionilor, și oficialii de pe „San Siro” au început deja să schițeze planul pentru sezonul viitor, care este similar și cu întinerirea echipei din capitala Lombardiei. Totuși, primul dorit este Șevcenko, de 31 de ani. „Deocamdată nu vreau să discut foarte multe despre viitor. Dar pot spune că îmi doresc să-l aduc înapoi pe Șevcenko”, s-a confesat patronul Silvio Berlusconi jurnaliștilor din Peninsulă. „Drogba și Adebayor sunt doi jucători foarte mari, însă eu vreau în primul rând să revină Andri. Ținem legătura permanent, și el mi-a mărturisit, în numeroase rânduri, că vrea să revină la Milan. Știu că unii dintre suporteri vor rămâne perplecși, dar trebuie să înțeleagă că el este cea mai bună soluție pentru noi”, a încheiat boss‑ul formației din Via Turatti. În plus, senatorii de drept din echipa lui Carlo Ancelotti trebuie să accepte că la Milan s-a încheiat un ciclu, la fel cum trebuie să înțeleagă că apelativul de veterani nu este unul peiorativ. Inevitabil, vor urma schimbări majore într-o formație care este obligată să termine pe locul 4 în Serie A din două motive: păstrarea lui Ancelotti și calificarea în Liga Campionilor.
Ar putea cheltui peste 100 de milioane de euro Milanezii vor purta negocieri crâncene pentru a-i aduce pe „San Siro” pe Adebayor, Drogba, Amauri, Vargas sau Frey. Dacă le vor ieși toate calculele, suma preconizată pentru transferuri va trece de 100 de milioane de euro.
29 de milioane de euro a cheltuit AC Milan vara trecută pentru transferuri
75 de milioane de euro reprezintă salariile anuale la AC Milan
25 de milioane de euro a pierdut Milanul din cauza eliminării din Ligă
Vor rămâne Kalac Seedorf Kaladze Pirlo Nesta Ambrosini Jankulovski Brocchi Bonera Pato Favalli Inzaghi Oddo Kaka Gattuso Digao
Posibile plecări Simic Dida Gourcuff Gilardino Ronaldo Emerson Cafu
Jucători doriți de AC Milan în perioada de transferuri de la vară Drogba (Chelsea Londra) 35 de milioane Amauri (US Palermo) 25 de milioane Șevcenko (Chelsea Londra) 10 milioane Adebayor (Arsenal Londra) 40 de milioane Vargas (Catania Calcio) 10 milioane Alex Silva (Sao Paulo) liber de contract Frey (ACF Fiorentina) 20 de milioane Borriello (coproprietate cu Sampdoria) 8 milioane
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER